Meet the team : Departamentul de proiecte

Săptămâna aceasta continuăm  prezentările echipelor cu departamentul de proiecte.

În cadrul filialei , unul dintre cele mai numeroase departamente este cel de proiecte. Acesta este compus din 5 membri, având în postul de director pe Bianca și cei patru “cercetași” : Laura, Cristian, Irina și Daiana.

Laura, Daiana, Cristian, Irina si Bianca

Departamentul Proiecte se ocupă de propunerea, planificarea și implementarea proiectelor filialei împreună cu ceilalți voluntari, în beneficiul membrilor LSRS și al comunității studenților români din Belgia.  

Organizează și menține la zi un portofoliu de proiecte ale filialei, unde se păstrează proiectele finalizate și cele aflate în faza de implementare. Printre proiectele finalizate amintim: National day of Romania și La légende du “Mărțișor”.  

În desfășurare fiind:

  • (Proiectul) Marea Unire pentru necunoscători care constă în realizarea unor fotografii pe tema aniversării Marii Uniri din 1918, în cadrul căruia fiecare membru al ligii va poza în diferite locații din Belgia cu o pancartă conținând un cuvânt care simbolizează acest eveniment. Fotografii care vor fi postate pe pagina noastră Facebook – Liga Studenților Români din Străinătate Filiala Belgia, însoțite de o scurtă explicație.
  • Ziua porților deschise, având ca scop de a aduce la cunoștință elevilor români din Belgia oportunitățile pe care le au la terminarea liceului. Pentru că nu este niciodată ușor să faci alegerea potrivită, noi, studenții le vom sta la dispoziție pentru a le da informații cât mai ample despre specializarea pe care și-o doresc.
  • LSRS Junior se adresează copiilor români din Belgia cu care dorim să interacționăm și pe care vrem să îi cunoaștem. Ne dorim să creem legături/relații cu viitorul ligii, copiii care vor deveni cândva tineri de nădejde ai diasporei, să le insuflăm valorile românești, grija față de aproape și mai ales să ne oferim ajutorul societății din care facem parte. Acest proiect constă în diverse activități: atelier de teatru, lucru manual, cursuri de dansuri populare, activități sportive, cursuri de limbi străine, program “after-school” și multe altele.
  • Global Team Building, eveniment organizat anual în cadrul LSRS și dedicat voluntarilor din întreaga lume. În acest an filiala Belgia are onoarea de a-l găzdui între 13-16 septembrie. Scopul principal este contactul și cunoașterea voluntarilor din celelalte filiale și prezentarea țării lui Magritte împreună cu cultura ei.

Principala noastră misiune constă în găsirea ideilor pentru (a ameliora) proiectele existente dar și pentru cele noi, de aceea facem ședinte frecvente de brainstorming (și păstrăm o comunicare permanentă). Coordonatorii departamentului se ocupă cu căutarea și crearea unor viitoare proiecte/evenimente interactive, toate acestea întrevăd unirea comunității de studenți.

De asemenea, fiecare membru al departamentului are oportunitatea de a fi manager de proiect. Astfel, cel desemnat își poate dezvolta și pune în aplicare abilitățile de leader.

Rolul directorului de departament fiind unul foarte bine definit în supravegherea departamenului, crearea ședințelor în urma cărora se discuta cu fiecare membru într-un mod deschis. Astfel, orice nelămurire a membrilor îi revine șefului care va încerca să gestioneze totul în buna funcționare a echipei.

Prezentarea departamentului are în vedere informarea tuturor în legătură cu îndatoririle și  modul de organizare , deoarece noi , echipa LSRS considerăm acest departament ca fiind “motorul” ligii. De aici, orice idee poate deveni un proiect frumos care se dezvoltă în cadrul departamenului alături de ceilalți membri ai ligii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *