Care este bugetul lunar al studentului în Belgia?

  1. Acasă
  2. Belgia
  3. Care este bugetul lunar al studentului în Belgia?

Care este bugetul lunar al studentului în Belgia?

Anii de studenție sunt poate printre cei mai frumoși ani din viața cuiva, însă această perioadă vine și cu partea ei de provocări. Unele dintre acestea fiind banii și cheltuielile. Dacă ești student, știi că nu este mereu ușor să rămâi în limitele bugetului de care dispui și uneori mai trebuie să renunți la câte o ieșire în oraș sau un articol vestimentar de ultimă « tendință »  în favoarea unui lucru necesar. Așadar, cheltuielile lunare pot fi diferite în funcție de fiecare student și de prioritățile sale. Mai mult, acestea pot evolua în funcție de țara și orașul în care ești stabilit. În articolul de azi, vor fi prezentate cheltuielile lunare al unui student în Belgia. Bineînțeles, acestea nu trebuie luate ca fiind perfect reprezentative pentru fiecare student care decide să studieze în Belgia, ci trebuie considerate ca fiind niște estimări care să ghideze în fixarea bugetului lunar. Hai să-i dăm drumul!

Cazarea

Să începem cu începutul, adică locul în care vei sta. Acesta este poate unul dintre lucrurile care îți ia cel mai mult din bugetul lunar. În Belgia, ai mai multe opțiuni și poți alege în funcție de posibilitățile tale, dar și în funcție de ceea ce îți doreșți. Așadar, ai de ales între locuințele universitare și locuințele din sectorul privat, ultima categorie împărțindu-se în locuințele de tip garsonieră (studio), apartamentele la comun (colocation) sau chiar și individuale.

În ceea ce privește cazările puse la dispoziție de diferitele universități (kot), chiria se învârte în jurul sumei de 350 de euro (totul inclus), iar chiria pentru locuințele de tip garsonieră sau apartamente la comun, prețul poate varia de la 350 până la 500 de euro și uneori chiar mai mult. Pentru a putea beneficia de cea mai bună ofertă, unul din lucrurile care te-ar putea ajuta ar fi să începi căutarea din timp, mai ales dacă vrei să prinzi un loc în locuințele universitare.

Mâncarea

Din nou, la capitolul mâncare, lucrurile pot sta diferit pentru fiecare în parte. Bugetul lunar pentru mâncare poate varia în funcție de mulți factori, cum ar fi magazinul din care alegi să îți faci cumpărăturile, tipul de alimentație adoptat sau cât de des dorești să mănânci în oraș. Sfatul pentru a economisi bani din categoria aceasta ar fi să mănânci cât mai des acasă, să îți gătești propriile tale mese. Aceasta îți va permite să mănânci mai sănătos, pentru că știi ce ai pus în mâncarea ta, dar și să ai cheltuieli mai mici. Acestea fiind spuse, cred că o sumă medie ar fi cea de 200 de euro.

Transport

Transportul public în Belgia este foarte dezvoltat, mai ales în orașele mari. De aceea, ai la dispoziție trenul, metroul, tramvaiul, autobuzul, bicicleta și chiar trotineta pentru a ajunge dintr-un loc în altul. Fiecare dintre aceste metode de deplasare au un cost și în funcție de distanța pe care o parcurgi, locul în care te afli, etc. poți alege ce este mai convenabil pentru tine. De exemplu, un abonament pentru rețeaua STIB în Bruxelles (tramvai, metrou, autobuz) costă 50 de euro pe an pentru studenții sub 24 de ani. Trebuie doar să prezinți proba (certificatul) care dovedește că ești student la una din universitățile belgiene.

De asemenea, rețeaua de trenuri din Belgia are oferte destul de atractive pentru studenții sub vârsta de 26 de ani. Una dintre ele este « Youth Multi » (Go pass 10) pentru care plătești 55 de euro (chiar 53 dacă o faci de pe aplicație) și dispui de zece călătorii cu trenul prin toată Belgia. Pentru a putea vedea toate opțiunile, poți accesa http://www.belgiantrain.be/. Deci, după cum vezi, costurile transportului sunt destul de accesibile dacă te regăseșți în categoria de student.

Telefonie și internet

În zilele noastre, acestea două au devenit indispensabile. Așa că este perfect normal să te întrebi cam care sunt costurile unui abonament la internet sau telefon. În funcție de companii și de conținutul ofertei, prețurile pot varia destul de mult. Dacă îți doreșți să ai internet pe telefon oriunde te-ai afla și în orice zi a lunii, un abonament la telefon ți-ar prinde bine. Trebuie însă să știi că acesta poate costa mai mult decât dacă ai opta pentru o cartelă reîncărcabilă cu un anumit credit. Totuși, această alegere este în funcție de nevoile fiecăruia și există multe opțiuni pe care le poți găsi accesând site-urile online sau mergând direct pe loc în magazinul companiilor. În plus, vei avea nevoie și de o conexiune wifi pentru acasă și pentru care va trebui să prevezi un buget. Pentru a-ți face o idee cu privire la suma lunară, o estimare  pentru telefon și internet ar fi între 40 și 60 de euro.

Asigurarea de sănătate

Fiind cetățean european, poți beneficia de cardul european de asigurări sociale de sănătate. Însă, în Belgia trebuie să te afiliezi și la o asigurare individuală de sănătate la una din companiile de asigurări (« mutuelles »). O sumă strict orientativă ar fi 30 de euro pe lună.

Activități personale, divertisment, etc.

Contextul actual face ca activitățile de divertisment, sociale, etc. în exterior să fie cam rare, dat fiind faptul că multe locuri sunt închise. Totuși, în timp normal, ai foarte multe opțiuni, chiar și gratuite. De exemplu, universitățile oferă, în cele mai multe cazuri, instalații sportive și alte lucruri de interes studențesc la prețuri foarte bune. De asemenea, cardurile de student (cel normal, cel internațional, etc), îți pot oferi multe avantaje și reduceri la restaurante, cinema, teatru, spectacole, abonamente diverse, … Așadar, multe lucruri sunt posibile la un preț destul de accesibil pentru gusturile tuturor.

În concluzie, bugetul lunar poate diferi destul de mult în funcție de fiecare. Totuși, cu ajutorul acestor informații, îți poți face o idee cu privire la cheltuielile cele mai des întâlnite in timpul perioadei de studenție în Belgia. Așadar, nu rămâne să-ți spun decât să cheltui inteligent și să profiți de această perioada frumoasă de studenție!

 

 

 

Surse :

https://www.studyinbelgium.be/fr

https://www.stib-mivb.be/?l=fr

http://www.belgiantrain.be/

Articolul anterior
Micro-obiceiul : secretul schimbării?
Articolul următor
ȘCOALĂ vs JOB: Interviu cu Alumna LSRS Belgia, Adina Constantin

Articole similare

Meniu